Acces direct la acest Dan Diaconescu al Antenei 1

Acces Direct, autointitulat Cel mai tare show de după-amiază, este o emisiune specifică postului OTV, care este difuzată pe Antena 1. Acelaşi "hai să intrăm cu picioarele murdare în viaţa oamenilor", dar cu o pojghiţă de profesionalism şi echidistanţă. Însă asta este doar o aparenţă dată de tonul calm al moderatorului, Mădălin Ionescu, acest Dan Diaconescu al Antenei 1, şi de amenajarea studioului. În rest, mizeria dezvăluirilor în exclusivitate şi a mărturiilor de netăgăduit sunt aceleaşi.

Probabil că aceasta a fost ideea Voiculeştilor care deţin şi conduc Antena: să mai ia din audienţa OTV. Au fost inspiraţi cu moderatorul care este perfect pentru această troacă de emisiune, fiind un caracter la fel de infect ca "show-ul". Un om deştept nu ar face aşa ceva nici măcar pentru un sac cu bani pentru că nu vrea să-şi murdărească numele. Pentru Mădălin nu contează astfel de amănunte nesemnificative deoarece i se potriveşte mănuşă tipul de emisiune. Mă mir că nu l-a descoperit mai devreme Diaconescu, că ajungea la fel de vedetă ca cele pe care le prezintă.

Zorro al presei româneşti apare din nou

După ce a demonstrat că nu este capabil să fie managerul unei publicaţii, prin preluarea şi distrugerea ziarului Ziarul pe care l-a închis fără să anunţe pe nimeni şi la care a făcut o grămadă de ilegalităţi, Viorel Sima a relansat această publicaţie. Ea apare gratuit, aşa cum a început şi ultima dată, fiind la fel de infect ca aspect şi politică editorială. Ziarul este plin de articole împotriva celor care nu-l iubesc pe Băsescu şi de articole în care marele cârmaci este proslăvit. Ironia, nesesizată de patron, face ca sloganul Ziarului să fie "Ziarul îi <> pe ciocoi!", iar litera Z este scrisă la fel cum o scrie Zorro cu sabia.

Din publicaţie am aflat că Sima are şi o emisiune la TV, mai exact la OTV, care se cheamă (lipsă de imaginaţie) "Z TV îi <> pe ciocoi!". Se pare că de această dată se adevereşte proverbul "cine se aseamănă se adună", Diaconescu fiind un personaj la fel de "ilegal". Totuşi, mă întreb dacă această publicaţie va mai exista în vara anului viitor pentru că Sima nu ştie ce înseamnă să îţi plăteşti furnizorii, angajaţii şi datoriile la stat. La cum ne-a obişnuit este foarte posibil ca într-o zi să nu mai apară, fără să ştie nimeni acest lucru, iar patronul să fie în cine ştie ce ţară la cine ştie ce eveniment.

Vreau să plec de pe Pământ aşa cum pleci în concediu de acasă

Aşa cum ştim, Lucian Mândruţă este cel care prezintă Observatorul de la ora 19:00 de la Antena 1. Este căsătorit, are trei copii (doi băieţi şi o fată) şi îi place să citească romane, nu doar de pe promter. Religia lui este tehnologia şi tot ce are butoane, fiind interesat în mod special de zbor, dacă s-ar putea fără motor, ci doar dând din mâini. În acelaşi timp îi place pictura impresionistă, muzica modernă şi cea clasică, filmele şi musacaua. Pe scurt este un personaj pitoresc, nu numai un prezentator de ştiri. De aceea am stat de vorbă şi am încercat să-l cunoaştem.

Cum şi de ce ai ajuns să lucrezi în televiziune?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Am ajuns în televiziune din Liga Studenţilor. Pe vremea aceea, ideea că ai putea fi plătit ca să vorbeşti la televizor, la o televiziune „independentă” cum era SOTI (cu ghilimelele de rigoare în România), părea cam ciudată. Noi nu eram acolo la serviciu: eram acolo la pasiune. Am început televiziunea cu gândul să-i conving pe cât mai mulţi de ideile mele. Eram tânăr, eram de dreapta (în sensul economic al liberalismului capitalist, dacă nu cumva este un oximoron), şi eram gata să muncesc în altă parte ziua ca să mă pot exprima noaptea.

Nu te-ai săturat să prezinţi de atâţia ani aceleaşi ştiri, aproape de fiecare dată proaste pentru români?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Oare un doctor care vede în fiecare zi aceleaşi boli se satură? Un pilot care zboară printre aceiaşi nori se plictiseşte? Un profesor care predă în fiecare an acelaşi Nichita Stănescu începe să caşte la ore? Nu. Pentru că toţi facem asta din pasiune, pentru că ne place meseria de a găsi în fiecare zi întâmplări care să te facă să te gândeşti, care doar să te surprindă, câteodată, da, chiar să te sperie. Mie îmi place asta. Şi când mă uit pe ratinguri, văd că nu sunt singurul.

Ai spus că ai vrea să pleci de pe Pământ. Care sunt motivele pentru care vrei să faci acest lucru?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Pământul este ok, are câteva lucruri bune, între care oxigen şi cafea espresso. Însă, dincolo de asta aş vrea să văd şi alte lumi, alte planete, alte rezultate ale întâmplării cosmice care ne-a generat şi pe noi. Vreau să plec de pe Pământ aşa cum pleci în concediu de acasă: cu gândul să te relaxezi în altă parte, dar să te întorci la ale tale…

Care sunt cele mai bune măsuri pentru români pe care le-au luat guvernele autohtone postdecembriste?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Intrarea în N.A.T.O., U.E., înfrângerea ultimei mineriade din 1999 cu ciomagul, privatizarea (da, cu toate păcatele ei…!). De fapt, toate măsurile care au redus taxele şi au îmboldit iniţiativa individuală au fost bune.

Cine trebuie arătat cu degetul pentru dezastrul economic din România din acest moment şi ce ar fi trebuit făcut pentru a nu ajunge aici?
Lucian MÂNDRUŢĂ: În primul rând că în România nu este dezastru economic. Suntem parte a lumii şi, în acest moment, în lume este criză financiară şi economică. În plus, nu sunt fanul arătatului cu degetul. La ce foloseşte? Ne adaugă vreun leu în cont? Şi, oricum, să dai vina pe guvern este prea generos. Ar însemna că guvernul chiar este implicat în creşterea sau descreşterea economică, ceea ce nu este cazul. La noi guvernul este un instrument de extragere de fonduri din economie, aia adevărată, neguvernată, pentru alimentarea unor clase sociale care nu au nici iniţiativă şi nici chef de treabă.

Ce recomanzi politicienilor noştri ca măsuri de ieşire din criză?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Să ne lase în pace că ne descurcăm şi singuri, mulţumim mult! Dar dacă insistaţi, taxe mici şi concedieri la stat, unde se dau prea des 20 de milioane salariu pentru o valoare de 20 de lei.

Care dintre candidaţii la preşedenţie are cele mai mari şanse de câştig? Are vreo importanţă care dintre ei va deveni preşedinte?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Nu ştiu care sunt şansele fiecăruia, chiar văd că este o cursă strânsă. Într-o lume ideală, ar trebui să nici nu aibă importanţă cine câştigă pentru că o ţară nu este ca o companie, să spună şeful ce trebuie făcut. Eu sper că vom ajunge la înţelepciunea de a nu mai aştepta de la un palat sau altul ceea ce trebuie să scoatem de la noi înşine. Şi mă refer aici şi la plasma de 50 de inch şi la dreptate şi la slujbe. N-am să mă înscriu niciodată într-un sindicat, prefer să fac o mie de CV-uri şi să le trimit prin mail. De-aia nici nu aştept ceva de la un preşedinte. N-are el treabă cu destinul meu.

Care sunt temele ştirilor pe care îţi doreşti să ajungi să le prezinţi?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Un român face primul miliard de dolari dintr-o invenţie. Un român pleacă pe Lună. Un altul îşi cumpără tractor în loc de Bentley. Şi un al treilea dă bani pentru o şcoală de copii normali, nu o biserică pictată cu el în costum Armani în pronaos. În fine, cea mai frumoasă ştire ar fi „Stadionul Ghencea a fost gol aseară din cauza Festivalului Mozart de la Bucureşti”.

În afară de ştiri, ce emisiuni TV ţi-ai dori să realizezi?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Documentare. Poveşti. Vise. Poate o emisiune despre idei care sparg tiparele în economie...

Ce anume te face să te simţi împlinit?
Lucian MÂNDRUŢĂ: Când termin un lucru amânat demult. Ca interviul ăsta!

Este o naivitate să crezi că s-a terminat criza în România!

I-am luat astăzi un interviu lui Radu Soviani, vedeta The Money Channel, pe care îl postez aici pentru a putea fi citit de cei interesaţi. Radu a avut foarte recenta bucurie de a i se naşte primul copil, un băiat. De aceea, îi urez încă odată să îi trăiască, să fie sănătos şi să se bucure de el!

Ai absolvit Academia de Studii Economice – Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori. Ce te-a determinat să te orientezi către cariera de jurnalist şi care au fost motivele pentru care nu te-a tentat funcţia de manager, unde cred că ai fi putut să obţii rezultate bune?
Radu SOVIANI: Nu pot spune că am ajuns din întâmplare jurnalist. Mi-am dorit mult să lucrez în timpul facultăţii. Am şi făcut-o, având două locuri de muncă până în anul al III-lea. În anul al IV-lea însă am vrut să îmi îndeplinesc o dorinţă mai veche: radioul. Aşa că m-am îndreptat spre Radio Activ FM (fost 2M+), pentru a face meseria care îmi părea cea mai frumoasă la vremea aceea: să prezint ştiri pentru radio. Am avut un interviu cu domnul Aristide Buhoiu, care mi-a spus: de ce radio, ar trebui să încerci să lucrezi în televiziune. Pot să prezint ştiri la televiziune? - am întrebat, atunci având 21 de ani. Deocamdată nu, dar te poţi pregăti pentru asta. Şi aşa am ajuns la Tele7abc. Faptul că urmam o facultate economică a contribuit la repartizarea mea rapidă pe domeniul economic.
Nu pot uita prima ştire pe care am făcut-o. Cred că era la finalul lui 1998 şi se crea agenţia naţională pentru locuinţe. Am fost împreună cu un coleg la filmarea respectivă. Am scris propria mea variantă de ştire. Am fost extraordinar de mândru atunci când editorul coordonator a spus: Radu, varianta ta de ştire poate intra pe post. De aici a pornit pasiunea. Au trecut mai bine de zece ani şi pot spune că pasiunea a crescut de la an la an. Mi-am consolidat cunoştinţele economice învăţând jurnalism de la oameni pe care îi apreciez mult din Tele7abc. Unul dintre ei, Adrian Iclozan, este şi în prezent producătorul emisiunii pe care o realizez pentru The Money Channel - The Money Show. Performând ca jurnalist, am ajuns, fără să îmi fi stabilit o ţintă din asta, şi manager. La 25 de ani, am devenit probabil cel mai tânăr director de ştiri al unei televiziuni naţionale B1 TV. Datorez enorm de mult oamenilor care au avut încredere în mine. Enorm. Atât în cazul Tele7abc, B1 TV cât şi la The Money Channel şi Realitatea. Şi îmi place să cred că nu le-am înşelat aşteptările.

Ai 28 de ani, o carieră de succes şi o familie care a devenit mai numeroasă o dată cu apariţia recentă a primului copil. Cum îţi va influenţa acest fericit eveniment viaţa şi cât timp îţi rămâne să aloci vieţii personale având în vedere că ai o activitate profesională intensă?
Radu SOVIANI: Am 32 de ani, am o carieră care se conturează şi primul copil - cea mai importantă realizare de până acum. Fiecare zi este altfel. În fiecare zi descopăr câte ceva. Cineva drag mi-a spus că asta mă va face în primul rând mai responsabil, ceea ce este foarte adevărat. Altcineva drag mi-a spus că asta mă va umaniza. Aşa este. Categoric, venirea primului copil mă obligă să îmi eficientizez munca la maximum. Pentru mine, familia şi sănătatea sunt pe primul plan. Dar foarte aproape este şi munca pe care o fac. Sunt „condamnat” la eficientizare :). Şi încep să mă descurc destul de bine.

Ce target profesional ţi-ai propus pentru perioada următoare?
Radu SOVIANI: Să continui cu emisiunile pe care le realizez la The Money Channel, în special The Money Show, să fie privite ca emisiuni de referinţă pentru cei care urmăresc îndeaproape fenomenul economic, dar şi pentru cei care vor să se apropie de domeniul economic. În privinţa Business Standard, acelaşi obiectiv: Business Standard va deveni referinţa pentru câteva domenii principale. Referinţa. Reuşim deja să îl deschidem către public, să îl umanizam. Este o echipă formidabilă şi vreau să cred că vom face lucruri de care presa românească îşi va aminti cu drag. „Aceasta este viziunea Guvernului anti-criză” - prima pagină albă publicată în Business Standard, probabil cel mai scurt editorial apărut vreodată - pagina goală, este un element de care toată lumea trebuie să ţină cont: decidenţii, cititorii, concurenţa. Toţi. Avem atitudine şi vom avea şi mai mult. „10 zile de vacanţă forţată pentru bugetari” - propunerea tot a Business Standard, măsura propusă de presă şi adoptată în termen record de guvern, din pricina lipsei alternativelor, este o altă referinţă. Este în regulă, criticăm, asta trebuie să facă presa, nu să fie curea de transmisie sau goarnă a autorităţilor. Dar, din când în când, venim şi cu soluţii.

Care au fost succesele tale profesionale de care te-ai bucurat cel mai mult?
Radu SOVIANI: Probabil atunci când emisiunea Economia în 60 de minute, pe care o realizam pentru B1 TV, a obţinut premiul pentru cel mai bun debut. Este o poveste drăguţă aici. În 1999, la Tele7abc, realizam prima mea transmisiune în direct, prin telefon, de la gala premiilor A.P.T.R., relatând cum trei colegi ai mei obţinuseră premiul. Mi-am promis atunci că în maximum cinci ani voi fi din nou la Teatrul Naţional, dar în calitate de premiat. A durat patru ani şi am reuşit, printr-o emisiune economică, să obţin premiul. Şi la The Money Channel sunt multe succese. Îmi aduc aminte prima zi de emisie - 1 mai 2006. Împreună cu colegii Sorin Freciu şi Daniel Apostol, am făcut atunci un maraton de emisiune în direct. Cred că au fost şapte ore. A fost o muncă de echipă senzaţională. Driverii - noi, alături de colegii noştri. Un moment excepţional.
Mesajele de bravo de după emisiune, de la buni profesionişti sau oameni de o calitate umană excepţională, m-au încântat. Un alt moment? Când am participat prima oară la o conferinţă de presă a Preşedintelui B.C.E. - Jean Claude Trichet. Am reuşit să adresez a doua întrebare din conferinţă, iar răspunsul a fost transmis în direct pe The Money Channel, C.N.B.C., Bloomberg - evident. Dar a fost scos în evidenţă a doua zi în ediţiile print de la Wall Street Journal sau International Herald Tribune. Atunci mi-am dat seama că inclusiv jurnalismul din România se poate ridica la nivel mondial. Şi nu este o glumă. Mai sunt multe alte succese, incluzând două burse în S.U.A. Prima din 2001 m-a format ca jurnalist, iar a doua, din 2009, mi-a dat ocazia să învăţ despre sistemul financiar american în cel mai interesant moment al lui din ultimele decenii.

În 2004 ai determinat scăderea preţului benzinei cu 100 de lei vechi, de curând ai propus ca o primă măsură anti-criză cele zece zile de vacanţă forţată pentru bugetari, măsură care a fost adoptată de Guvern. Ce propuneri ai pentru a scoate România din criză şi a pentru a stimula economia autohtonă? Care sunt ramurile economice care ar trebui impulsionate cu precădere?
Radu SOVIANI: Pe termen scurt, limitat, categoric cele zece zile de vacanţă forţată. Este drept că diminuează veniturile salariale ale bugetarilor, dar dânşii au raţionalitatea să înţeleagă faptul că sunt plătiţi din taxe şi impozite a căror valoare scade (din punct de vedere al colectării) faţă de perioada de boom economic. Şi bugetarii trebuie să înţeleagă, la fel ca şi privaţii, că activul cel mai important în perioada următoare este locul de muncă. Evident că va urma o restructurare bugetară, dar ea trebuie făcută raţional, etapizat, ferm, pe criterii de competenţă (sună a şablon, dar exact incompetenţa trebuie diminuată în sectorul bugetar, diverşii paraşutaţi politic care habar nu au ceea ce fac, mai mult încurcă şi sunt preocupaţi în special de activitatea de căpuşare).
Am auzit recent lauda că „am reuşit să plătim salariile şi pensiile” - în Parlament, la asumarea răspunderii. Incredibil! Oamenii ăştia au plătit totul pe datorie, ducând deficitul bugetar probabil la cel mai înalt nivel din 1989 şi până acum, şi se laudă cu asta. În fapt, au eşuat să înceapă restructurarea şi sunt persistenţi în a eşua. Iar deficitul bugetar nu va fi acoperit în viitor decât prin „tiparniţă” - adică inflaţie sau prin majorare de taxe. Cred că după 2011, cu condiţia stabilizării în 2010, economia nu va fi scutită de majorarea taxării: fie directe - pe salarii, fie indirecte - pe consum.
A-şi închipui cineva că s-a terminat criza în România şi că putem începe din nou exuberanţa consumului pe datorie (motorul creşterii de până în 2008), este o naivitate. Lecţia este prea nouă. Aşa că această locomotivă este eminamente blocată. Mai este cea a exporturilor - dar să exporţi către cine când Germania şi Franţa înregistrează doar muguri de revenire. De exemplu, Germania are anul acesta o proiecţie de cădere economică de circa 5%. Varianta cea mai bună: uitaţi de veniturile din imobiliare, peste noapte, şi, în loc de spaţii pentru birouri, mai degrabă producţie autohtonă. Pentru că piaţă internă avem. Chiar dacă este distorsionată de limitarea funcţionalităţii (avem pieţe de cvasi-monopol, cum ar fi cea a carburanţilor).

Una dintre măsurile adoptate de toate statele dezvoltate pentru a proteja alegătorii de efectele crizei a fost să reducă taxele şi impozitele. La noi s-a procedat invers. Cum explici acest fenomen?
Radu SOVIANI: La noi au fost reduse taxele şi impozitele exact când nu a trebuit şi au fost majorate exact când nu a trebuit. România a scris o mare pagină în cartea „cum să nu procedezi înaintea şi în timpul crizei”. Explicaţia ţine de superficialitate şi incompetenţă.

Din cauza taxelor şi impozitelor, o firmă autohtonă cinstită dă faliment într-un an sau doi. Statul român nu încurajează iniţiativa privată, ba chiar dimpotrivă. Această problemă se trage din moştenirea comunistă de monopol al statului sau dintr-o lipsă a viziunilor economice pe termen mediu şi lung ale guvernelor?
Radu SOVIANI: Cred că mii de firme autohtone şi cinstite dau faliment într-un an sau doi, şi nu numai din cauza taxelor şi impozitelor. Pur şi simplu, nu este loc pentru toată lumea. Gândiţi-vă la cei care s-au apropiat de imobiliare având la bază singurul raţionament: piaţa va merge numai în sus. Acesta nu este un model de business, este o alăturare, iar prin simpatie nu poţi fi eficient. Însă, din cauza politicilor guvernamentale neînţelepte, companiile pot da faliment - de exemplu - scumpirea semnificativă a costului creditului - guvernul făcând prea puţin pentru domolirea lor. Da, se poate, prin pârghii de piaţă - nu te duci şi absorbi toată lichiditatea din piaţă. Se trage dintr-o anumită cultură, şi anume lipsa de cultură economică. Nu pot generaliza, au fost şi momente în care din punct de vedere economic, diverse guverne sau miniştri au acţionat înţelept. Nu este cazul din 2005 şi până acum.

Statul român nu are bani nici măcar pentru salarii şi pensii. Acest lucru arată că statul român este falimentar de cel puţin un an. Care sunt motivele care au dus la faliment? Radu SOVIANI: Statul român nu este falimentar. Statul român este îndatorat, adică noi suntem îndatoraţi, iar gradul de îndatorare creşte. Motivele? Simplu: când focul izbucnise deja, noi am pus gaz peste foc - am majorat mai mult salariile şi pensiile în sectorul bugetar, absolut haotic. Şi economia, din păcate, se răzbună.

Deşi în urmă cu un an, politicienii noştri susţineau că nu avem nevoie de ajutorul nimănui, acum au contractat mega-împrumutul de la F.M.I. Care au fost motivele ce au condus la această răsturnare de situaţie şi care va fi destinaţia banilor obţinuţi? Radu SOVIANI: Motivul principal este următorul: şi-au dat seama că economia din capul lor era demontată radical de principiile economice adevărate. Şi eu vreau să ajung într-o oră la New York. Vreau, dar nu pot. Şi nici nu voi putea o bună perioadă de timp. Gândirea nocivă a pornit de la „această criză nu ne va atinge” şi, inconştienţi fiind, închipuindu-ne că situaţia pe care nu o apreciam la justa gravitate, se va repara de la sine. Că merge şi aşa. Nu a mers. Situaţia este mult mai gravă decât în urmă cu un an, iar la anul pe vremea asta, din păcate, va fi mai rău decât acum. Mai mulţi şomeri, mai puţin consum, şi doar nişte facturi umflate la plată de lipsa capacităţii şi a cunoaşterii decizionale. Theodor Stolojan spunea că prin acordul cu F.M.I. am cumpărat timp. Bun, şi ce am făcut cu el?

Carrefour trimite comunicate de presă execrabile

P.R.-ul celor de la Carrefour este execrabil în ceea ce priveşte comunicatele de presă. Probabil că îl fac intern prin intermediul unei casiere sau unui paznic din parcare. Mai mult de jumătate din textul fiecărui comunicat de presă al Carrefour este identic, informaţiile furnizate sunt minimale, limba română este aproximativă, au multe smart tag-uri prosteşti, nu există diacritice, cel care le face nu ştie să folosească word-ul, iar fotografiile realizate cu un Canon ieftin sunt strâmbe şi proaste calitativ. Pentru un grup care se laudă că este "primul grup de distribuţie din Europa şi al doilea din lume" este ruşinos, penibil şi dezonorant să trimiţi astfel de comunicate.

Manageri care nu ştiu ce înseamnă un plan de afaceri

Ţărişoara asta în care trăim are orgoliul ca resort al "mersului mai departe". În orice domeniu te uiţi, de la politică şi afaceri până la cultură şi sport, reprezentanţii de vârf sunt oameni de nimic care se cred genii. Mândria lor infinită stă la baza acţiunilor şi deciziilor pe care le iau. Greşesc grav şi nu fac nimic pentru a repara greşelile, jignesc fără motive (deşi asta nu ar fi o scuză) şi nu-i interesează c-o fac, vorbesc ca şi cum ar şti ce spun, fac planuri fără să ştie cum ş.a.m.d.
Am întâlnit un aşa zis manager care a scos doar câteva numere dintr-o revistă, dar are pretenţia ca ea să îşi acopere cheltuielile deja. Asta în condiţiile în care, într-o economie neafectată de criză, un plan de afaceri spune că o revistă trebuie să aibă banii necesari pentru primul an de activitate, în al doilea an să îşi scoată cheltuielile şi abia în cel de-al treilea an să aducă profit. Iar acest mare manager, cum se crede, vrea ca într-un an de criză revista să aducă profit din prima jumătate de an de existenţă. Drama românilor este că astfel de "manageri" plini de bani le conduc viaţa.

Mircea Badea dă impresia că poate spune orice despre oricine

Aşa cum spunea şi el într-o emisiune, Mircea Badea nu este un jurnalist. El este un cetăţean care comentează ce scriu jurnaliştii şi ce se mai întâmplă în ţara asta. Deşi a ajuns deranjantă obsesia lui pentru Traian Băsescu, pe care îl critică şi îl ironizează în orice ocazie, deşi face abuz de cuvântul deci, deşi nu sunt de acord cu el întotdeauna, îmi place. Recunosc că îmi place, mai ales pentru că dă impresia de om care poate/are voie să spună orice vrea şi crede despre oricine. Îmi place felul lui direct de a-şi transmite părerile şi modul tranşant în care pune problema.
La el nu există nuanţe de gri în ceea ce priveşte ceea ce fac politicienii. Sau, mai bine zis, nu fac, ci doar spun că vor face. Îmi place că nu îl interesează faptul că emisiunea lui nu va schimba nimic din problemele pe care le discută, deşi ştie acest lucru. Îmi place că se luptă conştient cu morile de vânt ca un om deranjat evident de faptul că se promit multe de 20 de ani şi nu s-a făcut mai nimic. Deşi ştiu că este normal, ceea ce nu îmi place este faptul că a obosit să facă asta şi a anunţat că ar putea renunţa la emisiune.
Poate că ar trebui să fie mai mulţi ca el în presă şi poate că acest lucru ar duce la ceva schimbări în societate. Măcar şi numai faptul că oamenii ar putea fi conştienţi de ceea ce li se întâmplă şi de modul nesimţit în care sunt minţiţi şi tot ar fi un câştig. Poate că mai mulţi Mircea Badea ar demonstra că este adevărată vorba cu "presa este a patra putere în stat". Aşa, rămânem cu dezamăgirea că nici presa şi nici societatea civilă nu poate face nimic pentru a-i putea opri pe incompetenţii care ne conduc spre dezastru.

Un jeg uman, o ruşine, un gheorghe

Ascult din când în când emisiunea lui Liviu Mihaiu şi Andrei Gheorghe de la Guerrilla şi de fiecare dată am aceeaşi reacţie. Nu înţeleg cum a ajuns nea Gheorghe ăsta cunoscut şi cum de a acceptat Mihaiu să-l scoată dintre morţi şi să-l ia în emisiunea lui. Cât a lipsit nea din mass media a fost o linişte frumoasă şi am reuşit să-l uităm foarte repede pentru că asta ne doream. Acum, prietenul lui ni l-a băgat iar pe gât pe 'telectualu' care se crede intelectual. De ce a simţit nevoia Mihaiu să trezească acest gheorghe cu pretenţii fără acoperire în realitate din somnul binefăcător pentru noi ceilalţi?

Un gheorghe care se arată deschis la minte şi la discuţii şi care îşi contrazice aceste pretenţii cu fiecare ocazie posibilă. Un om care nu lasă pe nimeni să vorbească pentru că are el ceva "interesant" de spus. Un frustrat căruia i se tot dă o oglindă în care să se vadă mai frumos şi mai deştept. Un ratat care a distrus toate emisiunile care i s-au dat pe mână. Un alienat care face tot ce poate ca să dea impresia că numai el deţine adevărul. Un câine comunitar turbat care muşcă tot ce îi iese în cale. Un tiran cu pretenţii liberale. O nulitate care se vede plină de valoare. Un jeg uman, o ruşine, un gheorghe.

Liberte, egalite, sănătateee!

Astăzi este ziua mondială a libertăţii presei. Cei care ghidonează aşa cum vor presa din ţara noastră, probabil că se bucură că anul acesta s-a nimerit ca ea să fie sărbătorită într-o duminică. În felul acesta ea va trece fără a fi băgată în seamă prea tare sau poate chiar fără a se ştii despre existenţa ei. Pentru că, dacă ar fi începută o polemică generalizată pe tema libertăţii presei din România, cu siguranţă s-ar ajunge la dezvăluiri şocante pentru cei care nu lucrează în domeniu. Deşi se crede că presa noastră este liberă, nu este deloc adevărat.
Nu mă refer la faptul că nu există publicaţii independente, ci la faptul că jurnaliştii nu pot scrie despre multe nereguli sau ilegalităţi descoperite pentru că nu sunt lăsaţi de şefi. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt diverse, de la cele prosteşti în care le este teamă să nu deranjeze pe cineva sau pentru simplul motiv că nu a mai spus nimeni aşa ceva, până la cele serioase în care sunt avertizaţi să nu scrie acel articol dacă vor ca ei şi familia lor să mai trăiască. Aşa cum spune-am într-un articol anterior, în presa autohtonă nu a dispărut frica de maşina neagră.
Presa românească este guvernată aproape în totalitate de interese economice şi politice, de cele mai multe obscure şi bazate pe trafic de influenţă şi ilegalităţi. Se protejează unii pe alţii fiind conştienţi că, în cazul în care va cădea unul dintre ei, vor cădea şi mulţi alţii. Cei care dau direcţia presei noastre este format dintr-un cerc de băieţi cu influenţă care controlează cam tot ceea ce se întâmplă în ţara asta din punct de vedere economic şi politic. Şi, aşa cum ştim, aceste două domenii sunt bazate pe minciună şi hoţie. Liberte, egalite, sănătateee!

Mazăre cenzurează ziarul Ziua

Păstaie, primarul de mare angajament al Constanţei, îşi păstrează obiceiurile comuniste şi comite ilegalităţi pe bandă rulantă. De data aceasta a reuşit să cenzureze poate singurul ziar local ce are curaj să-l critice şi să dezvăluie constănţenilor porcăriile pe care le face. Ziarul Ziua de Constanţa a fost scos din chioşcurile Conpress Group, firmă controlată de Păstaie. După mai multe articole în care Ziua dezvăluia tacticile şi faptele mizerabile comise de primar, acesta a hotărât că este momentul ca ziarul să dispară începând din 6 aprilie 2009.

Distribuţia realizată de Tutun şi Ziare S.R.L., firmă al cărei unic asociat este Conpress Group, nu mai vrea să distribuie Ziua la chioşcurile Conpress Group pe baza motivului "costuri logistice ridicate". Trebuie menţionat că această societate deţine... 85% din distribuţia de presă din oraş. Acest lucru se traduce printr-un singur cuvânt - monopol. Adică cine nu este cu primarul este împotriva lui şi trebuie să dispară. Astfel, cotidianul Ziua de Constanţa a fost interzis la distribuţie. Ceea ce mă bucură este anunţul celor de la ziar care s-au hotărât să-i facă distribuţie proprie şi să-i crească tirajul.
Pe website-ul cotidianului local găsiţi toată documentaţia care susţine afirmaţiile de mai sus, un film realizat la chioşcurile Conpress Group, mail-uri şi sesizări telefonice de la cititori care atestă faptul că Ziua de Constanţa nu mai este distribuit în acele puncte de difuzare a presei. Iată că se poate şi altfel, chiar dacă baronii locali încearcă să-i elimine pe cei care observă neregulile pe care le comit şi le fac publice. Urez ziarului Ziua mult succes în noul demers şi cât mai mulţi cititori, iar lui Măzăriche îi doresc moarte politică grabnică şi să ajungă acolo unde îi este locul - la răcoare pentru cât mai mult timp!

Falimentul presei româneşti de proastă calitate

Presa autohtonă a început să dea faliment. Tot mai multe companii şi produse media au dispărut de pe piaţă în ultima vreme, unele dintre ele fără să aibă speranţa că vor mai reveni. Ziare, posturi TV, reviste şi-au încetat activitatea definitiv sau temporar. Totuşi, unii nici măcar în ultima clipă nu au arătat că îşi respectă publicul consumator de produs mediatic, cu privire la hotărârea de a sista activitatea. Acest comportament sfidător l-au avut şi când erau pe piaţă.
De exemplu, ultimul număr al revistei Misiunea Casa a apărut la începutul anului, fără să anunţe acest lucru. Aici a fost vorba despre un management defectuos care, într-o lume în care mass-media se specializează pe nişe, a încercat să o diversifice şi să o transforme în ghiveci. Curios este faptul că revista avea un singur concurent pe piaţă, Util de la trustul Hiparion, care nu se ridica nici măcar până la gleznele Misiunii Casa. Ce fel de manager trebuie să fii pentru a rata o astfel de situaţie, pe care şi-o doreşte orice investitor!?
Totuşi, întrebarea firească este de ce au dispărut. Răspunsurile sunt diverse, unele dintre ele nefiindu-ne accesibile. Însă, cu siguranţă că unul dintre ele este lipsa de respect pentru cititori/telespectatori/ascultători. Iluzia tirajului mare sau a rating-ului bun i-a făcut să ceară bani mulţi pe spaţiile publicitare, bani pe care i-au şi primit. Numai că atunci când ridici un castel din nisip pe malul mării trebuie să ştii că orice val ţi-l poate dărâma. Nisipul a fost puterea mică de cumpărare a audienţei lor, care a făcut ca publicitarii să nu aibă rezultate, iar valul a fost această presupusă criză, care a micşorat şi mai mult veniturile românilor.
Aşa s-a întâmplat cu ziarul gratuit Compact, al grupului de presă Ringier, care a avut ultima apariţie în data de 26 februarie 2009, zi în care au fost anunţaţi şi ziariştii care lucrau acolo. Nu şi-au anunţat cititorii despre acest lucru în ziar, ci printr-un comunicat de presă pe un website, şi nu s-au sinchisit nici măcar şă îşi anunţe cei 22 de oameni decât în ziua fatidică. Deşi explicaţia oficială este aceea că Ringier România a decis închiderea cotidianului gratuit Compact în urma unei analize aprofundate asupra performanţei titlului în raport cu planul de afaceri, precum şi a estimărilor privitoare la evoluţia viitoare a publicaţiei, au omis să recunoască faptul că preţurile imense ale spaţiilor publicitare din ziar au făcut să scadă încasările.
Multe firme din piaţă şi-au redirecţionat bugetele de publicitate către Internet şi le-au micşorat, sau chiar au renunţat la spaţiile oferite de audiovizual, radio şi tipar. Acest lucru s-a întâmplat mai ales din cauza preţurilor nejustificat de mari cerute de media tipărită sau televizată. Un alt factor important, care a dus la închiderea lor, a fost managementul defectuos şi gândit pe premise false. Dacă analizăm situaţia, vedem că nu au dispărut publicaţiile sau posturile TV bine ancorate în piaţă şi bazate pe aprecierea corectă a publicului vizat, ci acelea care au încercat să profite de obiceiurile proaste ale oamenilor. Numai că aceste apucături de mahala nu sunt valabile în momentele actuale.
Multe dintre produsele media de pe piaţa românească au încetat să apară pentru că l-au considerat pe român prost şi bârfitor. Nu au încercat să creeze plus valoare, ci doar să speculeze slăbiciunile şi să ofere produse de proastă calitate. Nu şi-au respectat nici măcar meseria. Şi cum toate acestea se plătesc mai devreme sau mai târziu, nu poate decât să ne bucure faptul că presa românească se curăţă de balast, de mizerie şi de nonvalori. Recesiunea prin care trecem va maturiza forţat mass-media autohtonă şi o va determina să îşi reconsidere politica faţă de public, de concurenţă şi de clienţii de publicitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Publicat în revista Zeit

Nu îţi mai poţi câştiga existenţa din a fi jurnalist

Se pare că a fi jurnalist în România nu prea mai este o meserie din care să îţi poţi câştiga existenţa. În afara mijloacelor mass media care au fost închise ori restructurate, ultima modă în domeniu este micşorarea salariilor. Nu demult, se zvonea că în trustul Intact jurnaliştii au primit vestea reducerii salariilor cu 30%. Acum, am auzit că alaltăieri au primit aceeaşi veste cei de la România Liberă, cu diferenţa că procentul este de 20%.
Ieri, bucuria a fost de partea celor de la Hiparion care au fost anunţaţi că le-au fost reduse salariile între 10 şi 15%, în funcţie de banii pe care îi iau. Numai că cei din urmă nu au fost afectaţi, din moment ce cu doar o săptămână înainte le fuseseră mărite cam tot cu atât. Totuşi, în Bucureşti salariile celor din presă sunt, în general, acceptabile. Dar ce fac cei din provincie care abia trăiesc cu cele pe care le au, darămite să le mai fie şi reduse?

Articol preluat de la mine

Jurnaliştii care îşi respectă meseria şi ascultătorii

Am redescoperit de curând radio R.F.I. România, fostul Delta R.F.I., pe care îl ascultam când eram în facultate pentru că îmi plăcea muzica pe care o difuzau. În perioada aceea, la sfârşitul anilor '90, era singurul post de radio care avea altfel de muzică decât celelalte. În rest nu m-a impresionat cu nimic. Ascultându-i acum, am descoperit cu plăcere că există mijloace mass media în ţara asta care îşi fac treaba cu profesionalism. La R.F.I. România s-au strâns jurnaliştii care îşi respectă meseria şi ascultătorii, caz singular în eterul bucureştean.

Ştiţi foarte bine că am o părere (realistă) foarte proastă despre mass media autohtonă. Manipularea şi minciuna sunt reguli de bază pentru jurnaliştii români, stabilite chiar din fişa postului. În schimb, realizatorii de programe de la R.F.I. România prezintă şi analizează ştirile într-un mod foarte profesionist şi imparţial, dar condimentat cu glume foarte fine. Ascultându-i îţi dai seama imediat că sunt oameni bine pregătiţi şi inteligenţi, deşi sunt şi ei tot români. Chiar şi colaboratorii din alte ţări se ridică la acelaşi standard. R.F.I. România - toată diversitatea lumii!

Articol preluat de la mine

Organizatorii de târguri dau lecţii de presă

De curând, am avut parte de un schimb de e-mail-uri cu organizatorul unui târg imobiliar din ţara noastră. Totul a pornit de la faptul că eu am spus într-un articol că "sper că de această dată organizatorii nu vor mai încerca să scoată bani de la vizitatori vânzând bilete". Organizatorul s-a atacat şi mi-a trimis un e-mail în care îmi spunea că nu este profesionist ceea ce fac. Concret, ei s-au supărat că am avut "nesimţirea" să constat ceea ce fac ei. Nu se gândesc la ceea ce fac, ci îi deranjează că cineva observă asta. Ca să nu mai zic de faptul că oamenii inteligenţi învaţă din critici, nu se supără.
Asta pentru că au fost obişnuiţi ca presa noastră să îi laude şi să le publice comunicatele cu copy/paste. C-aşa e în presă: nu ne batem capul prea tare ca să nu obosim. Un argument cu care au crezut că mi-au închis gura a fost că perceperea unui tarif de intrare este ceva firesc la târgurile din străinătate. De acord. Dar felul în care arată şi ceea ce oferă acele târguri este "mult mai superior" decât ale celor din România. De aceea, consider că niciun târg din ţara noastră nu ar trebui să perceapă taxă de intrare şi niciun organizator nu ar trebui să dea lecţii de presă.

Articol preluat de la mine

Capriciile unei femei au omorât Misiunea Casa

În ultimele luni au fost închise din ce în ce mai multe mijloace mass media, de la reviste până la posturi TV. Ceva nu este în regulă cu recesiunea asta financiară care a ajuns până la presă. Se pare că sunt tot mai mulţi clienţi de publicitate care îşi micşorează bugetul. Iar, în România, presa nu poate trăi decât din publicitate, nu din vânzări. Din câte am înţeles acesta este motivul pentru care nu îşi mai pot continua activitatea.
Când am auzit anul trecut că revista Misiunea Casa a fost vândută de Călin Diaconu, am crezut că nu este adevărat. Acum am aflat că revista a dat faliment şi nu mai apare din acest an, ultimul număr fiind cel din decembrie 2008. Se pare că nici noua conducere nu a înţeles care este problema revistei, aşa cum nu a înţeles nici Diaconu. Când eram acolo, Monica Popescu (cea care trebuia să aducă publicitate pentru revistă) a făcut primul pas spre desfiinţarea revistei: în loc să îşi adapteze portofoliul de clienţi revistei, a încercat să transforme revista după portofoliul ei de clienţi.
Şi uite aşa, dintr-o revistă de do it yourself care avea un singur concurent pe piaţă, revista Util (care atunci arăta jalnic), a ajuns o struţo-cămilă de revistă de do it yourself şi home & deco, intrând în concurenţă cu alte câteva zeci de alte reviste mult mai vechi în piaţă. Aşa a început sfârşitul revistei Misiunea Casa, iar Diaconu era atât de "fermecat" de Monica încât nu a vrut să vadă realitatea. Îmi pare foarte rău de revista Misiunea Casa pentru că avea un potenţial foarte mare, era foarte bine realizată şi avea deja mulţi cititori.
Păcat de acest proiect interesant şi unic (a fost prima revistă din domeniu care a avut un articol ilustrat cu bandă desenată) care a fost omorât de o prostie. În loc să fie fructificate avantajele mari pe care le avea şi să ajungă lider de piaţă pe nişa ei, revista a ajuns să dea faliment din cauza capriciilor unei femei care a şi plecat de mult de acolo. O ironie foarte fină a sorţii pe care cu siguranţă nu a înţeles-o Călin Diaconu.

Articol preluat de la mine

Jurnalismul între criză şi recesiune

Jurnalismul se face în România ca toate celelalte meserii, adică după ureche şi cum o fi. Lasă că merge şi aşa pentru că fraierii nu se prind! Din păcate, presa din ţara noastră se conduce după conceptul "cititorii noştri sunt mai proşti ca noi şi iau de bun tot ce le spunem". Majoritatea scriu şi vorbesc aşa cum au auzit că fac ceilalţi, dar nu se informează şi nu verifică. Mai exact, nu îşi fac meseria, nerespectând nici măcar regulile de bază. Ultimul şi poate cel mai bun exemplu este folosirea termenilor de criză şi recesiune.
Ultima definiţie dată termenului de criză în Noul dicţionar explicativ al limbii române din 2002 ne spune că este o fază primejdioasă şi hotărâtoare în viaţa socială, constând într-o manifestare violentă a contradicţiilor economice, politice şi sociale. În Marele dicţionar de neologisme din 2000, criza economică este definită ca o fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, la şomaj etc.
Şi acum vine partea interesantă. Tot în Marele dicţionar de neologisme din 2000 este explicat şi termenul de recesiune: o fază de declin a activităţii economice mai puţin gravă decât depresiunea sau criza, constând în diminuarea producţiei, reducerea investiţiilor, scăderea cursului acţiunilor la bursă etc. Aşadar, dragi colegi, conform acestor explicaţii şi a realităţii, România se află în recesiune, nu în criză economică. Era atât de greu să căutaţi în dicţionar?

Articol preluat de la mine

Radioul din România - presă de cea mai proastă calitate (umană)

Până unde poate ajunge micimea şi prostia celor care îşi închipuie că fac presă în ţara noastră? Aud tot mai mulţi realizatori de emisiuni radio care nu ştiu să lege câteva propoziţii şi care nu înţeleg că la radio nu trebuie să vorbeşti ca în cartier cu băieţii. Majoritatea lor au obsesii pentru anumite cuvinte pe care le folosesc abuziv, ăăăăăăăăăulesc mai tot timpul, nu spun nimic interesant, se leagă facil şi ieftin de textele pieselor pe care le difuzează, râd gratuit, fac glume proaste ş.a.m.d. Ciudat este că ei sunt luaţi drept reper de puştime.
Ca să nu mai zic de campaniile realizate de posturile autohtone de radio. De exemplu, Info Pro organizează acum un concurs în care vor să premieze cu băutură pe cel mai beţiv român de sărbători... Cât de imbecil trebuie să fii pentru a face un astfel de concurs, mai ales atunci când te numeşti Info Pro şi vrei să pari un radio serios care informează oamenii? Şi uite aşa am ajuns şi la muzica pe care o difuzează.
Dacă asculţi posturile noastre de radio ai impresia că muzica apărută de-a lungul timpului în lume se reduce la maximum câteva sute de piese. Interesant devine atunci când vine vorba despre calitatea muzicii difuzată. De exemplu, am auzit de curând piesa Despre tine cânt a lui Crazy Loop, adică Dan Bălan. Dacă asculţi versurile înţelegi că este o piesă care proslăveşte sinuciderea şi o ridică la rang de gest suprem al iubirii. C.N.A. ce face, nu aude? Unde este protecţia tinerilor cu care se laudă când interzice Paraziţii?

Articol preluat de la mine

Andreea Marin a fost om si putea fi jurnalist

Cand am vazut-o prima data pe sticla m-am indragostit. Prezenta o emisiune pentru copii la una din statiile locale TVR. Sunt multi ani de atunci, dar nu am uitat pentru ca mi-a placut naturaletea ei. Andreea Marin era un om, un copil care se juca cu alti copii. Era simpla, directa si proaspata. Era placuta si reconfortanta.

Recunosc ca nu am urmarit-o mai departe si nu stiu cum a ajuns sa fie o surpriza. Dar, dupa multi ani, cand am vazut-o la aceasta emisiune pentru femei slabe de inger si barbati tip femeie am avut impresia ca o cunosc de undeva. Pana la urma mi-am amintit de unde si nu mi-a venit sa cred ca este aceeasi persoana.
Omul acela disparuse; copilul se transformase intr-un fel ciudat. Mi-a dat si imi da si acum impresia de falsitate, prefacatorie si grotesc. De cate ori o vad sau o aud ma gandesc la P.V.C. O imitatie de om realizata din plastic. Fara suflet, fara viata, doar o replica din plastic a unui om. Pentru mine care am vazut-o brusc in alt fel a fost evidenta schimbarea.
Sunt absolut convins ca ar fi putut deveni un om de presa bun daca si-ar fi pastrat naturaletea si firescul de la inceputul carierei in televiziune. Sunt absolut convins ca ar fi putut ajunge un jurnalist respectat daca ar fi ramas om.

A reaparut redactorul freelancer

In ultima vreme sunt din ce in ce mai multi patroni de presa care inteleg ca nu este necesar ca redactorii sa fie angajati si sa fie lipiti de birouri la servici. Multe edituri autohtone au inceput sa lucreze cu redactori colaboratori carora li se dau termene si sarcini precise.
In felul acesta a reaparut si la noi redactorul freelancer care a fost obligat de comunisti sa dispara dupa cel de-al doilea razboi modial. In afara faptului ca redactorul trebuie sa stea mai mult pe teren decat la birou, patronii de presa au inteles ca folosirea redactorilor colaboratori pot micsora substantial cheltuielile firmei.
Astfel nu mai sunt necesare o parte dintre calcultoare si programe pentru ele, spatii mari de birouri si cheltuielile aferente (chirie, utilitati, curatenie etc.), multe consumabile, taxe si impozite, bataie de cap s.a.m.d. In plus, cu ajutorul unor redactori colaboratori din orasele mari din tara publicatia afla si spune mai multe cititorilor sai.
Avantajele sunt si de partea redactorilor aflati in aceasta situatie. Este mai placut si mai usor sa lucrezi fara sefi pe cap si program, ci doar cu termene limita si sarcini precise. Iti poti face programul cum vrei si iti poti doza energia cum iti este mai bine. Cei care vor intelege ca asta este viitorul in presa vor avea de castigat pe termen lung.
Acelasi lucru se intampla si cu cei implicati in presa care inteleg necesitatea folosirii mess-ului la servici. Se poate lucra foarte bine pe mess si pot fi economisiti niste bani care trebuiau dati pe telefoane. Interesant este ca sunt edituri mari care interzic utilizarea mess-ului. Nu toti putem intelege evolutia si nu toti putem sa ne folosim de ea, nu-i asa?

Jurnalistii cu atitudine aduc echilibru pentru natiune

Ati vazut filmul The Hunting Party? Acolo este data o mica lectie de jurnalism, de cum ar trebui facuta meseria asta si ce fel de om trebuie sa fii ca sa o poti face. Filmul asta mi-a adus aminte de tot ce am aflat de-a lungul celor cativa ani de meserie. Din pacate unele dintre informatii nu le-am putut folosi niciodata desi erau bombe.
Pentru ca nu am avut dovezi si sursa nu a vrut sa declare oficial am fost nevoit sa nu public nimic. Dar sunt convins ca si in cazul in care as fi fost acoperit tot nu as fi putut publica articolul pentru ca nu as fi fost lasat de patroni. De-a lungul timpului, acestea au fost doar cateva dintre motivele care m-au condus spre concluzia ca suntem un popor de lasi.
Situatia nu este atat de simpla. Macar de-ar fi numai atat si am ramane doar cu rusinea. Problema este ca nu ne vom reveni ca natie niciodata din cauza faptului ca jurnalistii din tara asta nu pot sau nu sunt lasati sa dea in vileag itele incurcate de oamenii cu putere politica si/sau financiara. Continuand in felul acesta va exista un dezechilibru continuu in societatea noastra.
Atat timp cat toti cei din presa stim, dar nu putem face public ce stim vom fi un popor handicapat care nici macar dupa aproape 20 de ani de la revolutie nu are dreptul sa vorbeasca. Sunt convins ca oamenii puternici din tara asta vor sa ne tina in mizerie si dezorientare pentru a ne putea conduce (minti) mai usor.
Dar asa nu poti obtine un popor sanatos care sa ajute tara sa se dezvolte. In felul acesta vom ramane sclavii/prostii Europei si Americii. Daca nici macar presa nu poate deschide gura sa latre, mai bine zis nu poate echilibra situatia, nu vom ajunge nicaieri. Jurnalistii trebuie sa aiba atitudine si trebuie lasati sa isi faca meseria. Aceasta este o conditie obligatorie pentru o natiune sanatoasa si prospera.

Sunteti mai importanti decat Dumnezeu

Dragii mosului care va recunoasteti pe acest blog. Va rog sa nu mai dati telefoane de amenintare sau dojenire. Nu imi este frica de voi si nici nu cred ca "asa ceva nu se face". Este adevarat ca in Romania nu se prea face asa ceva, dar asta se intampla doar pentru ca suntem a natiune de lasi educati de securitate si comunism sa tacem. Nu pentru ca nu este normal. La fel ca in Uniunea Europeana, si in tara noastra este garantata prin constitutie libertatea cuvantului si a opiniei.

Faptul ca putini dintre romani au inteles si isi exercita acest drept spune multe despre noi ca natie. Eu, ca jurnalist, consider ca este obligatia mea sa ii ajut pe ceilalti sa inteleaga ce se ascunde in spatele prefacatoriei si minciunilor din presa noastra. Nu am nimic de impartit cu nici unul dintre voi si nici nu imi aduce vreun beneficiu ceea ce fac pe acest blog. Ba chiar dimpotriva, am de suferit din cauza prejudecatilor comuniste ca "asa ceva nu se face".

Sunt convins ca ati fi mai buni
Cred ca daca nu v-ati recunoaste in ceea ce spun in articole nu v-ar deranja acest blog. Mai cred ca cel mai bine ati face sa va schimbati sau macar sa va ganditi la ce spun in loc sa va suparati. Asa ar face un om inteligent. Dar faptul ca ma injurati sau dati afara persoane apropiate mie doar ca sa imi faceti rau spune altceva despre voi. Eu am facut blogul asta cu speranta ca va schimba ceva in bine, nu sa mangai pe crestet niste sefi ca sa obtin cine stie ce avantaje.
Spre deosebire de multi jurnalisti romani, eu nu am uitat ca presa are un foarte important rol educativ si social, nu doar (dez)informare si diXtractie. Si imi asum aceste roluri chiar daca am de suferit sau sufera cei apropiati mie din cauza unor patroni epatati sau grandomani care uita ca in primul rand suntem oameni si dupa aceea sefi si subalterni. Atat va duce capul, atat faceti.
Totusi, sunt convins ca ati fi mai buni daca v-ati aduce aminte ca toti suntem oameni egali in drepturi si obligatii. Se pare ca doar in fata lui Dumnezeu suntem asa, nu si in fata voastra care sunteti niste oameni atat de importanti (in ochii vostri), incat nu va puteti cobori la nivelul unui angajat nenorocit. Pana la urma aveti dreptate, este asa cum credeti - voi sunteti mai importanti decat Dumnezeu.